CRITICI. Un deputat PSD acuză Guvernul Orban că pregăteşte epurări politice în instituţiile publice

CRITICI. Un deputat PSD acuză Guvernul Orban că pregăteşte epurări politice în instituţiile publice
Sursă foto: Gov.ro
Publicat: 12/05/2020, 12:10

Deputatul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, susţine, într-un comunicat de presă, că Executivul doreşte să îşi creeze cadrul legal pentru demiteri pe bandă după ce a anunţat că, pe durata stării de alertă, persoanele cu funcţii de conducere din instituţii sau autorităţi publice pot fi suspendate sau demise.

„Suntem informaţi, astfel, că, pe durata stării de alertă, persoanele cu funcţii de conducere din instituţii sau autorităţi publice pot fi suspendate sau demise, fără să ni se precizeze graniţa juridică între suspendare şi demitere, fără să ni se precizeze, în clar, care este diferenţa dintre neîndeplinirea gravă şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi fără ca această neîndeplinire să fie raportată la vinovăţia persoanei, adică la activitatea sa culpabilă. De aici tragem concluzia că actualul Executiv doreşte să îşi creeze cadrul legal pentru demiteri pe bandă rulantă, nu întotdeauna cu motiv şi doar ţinând de voinţa exclusivă a deţinătorilor puterii. Ori, acest mecanism juridic poartă eticheta juridică a unor epurări politice. În aceeaşi ordine de idei, dacă s-a creat cadrul legislativ pentru epurări, de ce să nu se creeze şi cadrul legislativ pentru ocuparea funcţiilor publice de către camarila de partid aservită şi obedientă? Şi tocmai din acest motiv se încearcă promovarea unor derogări de la dispoziţiile Codului administrativ care să permită numirea în funcţii publice a unor persoane care nu au şi calitatea de funcţionar, sau angajarea de personal fără concurs”, a precizat Bogdan Cojocaru, într-un comunicat, citat de Agerpres.ro.

El atrage atenţia că, prin măsurile care vor fi adoptate în privinţa restricţiilor sociale pe perioada stării de alertă, Guvernul demonstrează că România va fi „condusă de la Cotroceni”, aşa cum a fost şi pe perioada stării de urgenţă.

„Este foarte clar pentru toată lumea că domnul preşedinte Iohannis doreşte să conducă România prin intermediul unei dictaturi de tip autocrat, în care toată puterea, toată decizia, să fie în mâinile sale, iar Guvernul să fie doar un instrument dirijat de la Palatul Cotroceni. Perioada în care România a fost guvernată de la Palatul Cotroceni prin ordonanţe militare, deşi acestea erau prezentate ca fiind ale Guvernului, a fost, în fapt, o perioadă de probă pentru planul preşedinţial de acaparare completă a puterii de stat, un plan care se pare ca a confirmat”, a transmis deputatul, citat de comunicatul de presă.

Totodată, el a avertizat că aceste măsuri vor permite ca, după cele şase luni, posturile „eliberate cu forţa” să devină vacante „urmând ca de data aceasta camarila de partid să se definitiveze pe posturi în urma susţinerii unor concursuri cu rezultate dinainte ştiute” şi a subliniat că acţiunile guvernanţilor reprezintă un plan al Executivului, „într-o Românie aflată în stare de alertă, care alunecă, încet dar sigur, către o dictatură de tip autocrat”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile